Crimă iertată

O, lasă-mă, să nu mai fii,
să fiu acela care-ți duce
mai înainte ca să-nvii,
trupul tău alb, urcat pe cruce.
(N S)

ochean

suntem robiti de propriul nostru mod de a gandi lumea. credem ca ne este sortit o anume existenta, insa aceasta ne-o facem noi inconstient.
nimeni nu ne obliga la emulatie si la o lupta prin munca de zeci de ani pentru ca apoi sa ne insiram bogatiile.
tehnologia adoptata dintr-o forma supraevoluata a snobismului, necugetata as spune, omoara spiritualitatea si risipeste placiditate.
dincolo de forma imbracata de fiecare dintre noi, suntem acelasi material. aceeasi mama si acelasi tata. entitatile noastre creeaza conceptul de umanitate.
paradigma universului este strabatuta de coloanele cifrei 2. lumea este conceputa din umanitate + divinitate, creierul uman este segregat in doua emisfere, natura animala (care o include si pe cea umana) este alcatuita din feminitate si masculinitate, judecata poate fi insotita de cunoastere sau presupunere (nu exista necunoastere), exista doua mistere fundamentale: nasterea si moartea.

prolix

saptamana ciudata, mi-a placut ca m-am purtat natural, cat mai adevarat, cat mai aproape de mine (asta includea una din revelatiile din saptamanile trecute)
m-am certat cu multa lume, insa doar din intentia de a-mi exprima si oarecum impune punctul de vedere, asta din e foarte bine, nu trebuie considerata nicio repercursiune. altii de ce nu au 7 ani de acasa? cel mai bun proiect (daca tot era nevoie de proiecte la acel curs bizar de idei de proiecte) intiat ar fi tiparirea si distribuirea codului bunelor maniere. chiar ar avea "impact", ce urasc cuvantul asta!
mi-am dat seama ca urasc foarte mult oamenii care vorbesc mult. alut, ce faci? am fost sa imi rezerv biletul de avion, ma duc la concursul de vorbit/vomit mult sper ca o sa castig. daaa!, sigur castig ca am citit undeva ca oamenii ca mine au succes cand vorbesc si e bine sa merg sa fac tot ce vreau mai ales cand sunt mai multi oamenii pe langa mine pentru ca nu cumva sa vorbeasca si ei si apoi eu sa trebuiasca sa tac putin dar si daca trebuie sa tac putin ii tai dupaia aceea brusc prin interventia mea cu o tonalitate superioara ca oricum nu imi pasa ce cred ca eu stiu sa vorbesc ca sunt smecher si imi place mult si sa intervin peste altii cand vorbesc ca stiu c asunt putin nesimtit dar oricum nu ma intereseaza ca eu stiu de la mama....
credeam ca nonvaloarea predominanta e aroganta, dar acum cred ca egoismul o depaseste, egoism peste tot, in casa, pe strada, in crasma, in facultate, in pseudoprieteni, in parinti, in conducere, egoism in antreprenori, egoism, in aerul nerespirat, egoism intr-o fotografie, egoism intr-o privire.....
nu prea exista prieteni, sau cel putin eu nu ii am sau inca nu i-am cunoscut, sunt convins ca mi-am gresit epoca, locul nu neaparat, insa timpul cu siguranta! as fi vrut sa ma nasc in urma cu cel putin 80 ani, asa, sa mor cam prin 1990. exact cand m-a nascut. ar fi fost o viata ideala, categoric. fara calculator, fara telefon mobil, fara limba engleza, fara autoturisme, cu alta muzica, fara egoism probabil. sau da. probabil aceasta a fost viata mea anterioara, in care m-am simtit prea bine si acum imi vine greu sa ma adaptez. oara cat am trait in acea viata? cum, unde?

alb-negru

ce bogatie ca exista ceva alb-negru. nu datorita unor clipe de deprimare, ci din contra, dintr-un elan vitalist izvorand din lacunarul soare de azi. ceva alb-negru e mult mai colorat decat orice altceva colorat, aparent. de la alb-negru poti sa pleci spre orice culoare, poti sa presupui orice culoare, mai mult sau mai putin vie, mai mult sau mai putin adevarata. alb-negru e superior coloritului.
este nevoie de acorduri in limba romana. acordul soarelui cu luna. acordul gandului meu cu al tau.

Departe de mine, tine, tu

Atunci, eu care eram altul
uram pe altul,
uram vocea lui altul
cand privea(m)
incercam sa ma ascund dupa altul
acel care toti
cate putin din fiecare altcineva
ceilalti
intalnit candva
cunoscut si necunoscut
candva
la o piesa de teatru,
vazuta pe unul din malurile tale
centrale

Traiasca, traiasca

Traiasca, traiasca....Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca
Traiasca, traiasca....Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca
.
.
.
Nu existaaaa, pamant secuiesc!!!
Nu existaaaa, pamant secuiesc!!!
.

Nu puteam sa nu scriu asta, e prea important si m-a impresionat prea mult aseara la spectacolul organizat de societatea culturala Vatra
.
Limba romana..patria mea
tot aseara am constatat ca de fapt Romania se afla intr-o criza de identitate mai mare decat a mea. din aceasta cauza apele sunt limpezi, ungurii profita de slabiciunea asta si incearca sa se salveze de la inec sprijinindu-se tocmai de umerii nostri. chiar daca inoata in aceasi apa, romanii simt apa mai rece si amortesc.
Din inima Ardealului va spun
Dragi frati ca sunt nebun
In spatiul meu nascut, iubit
O alta limba trebuie sa-nghit.

vieti paralele

se scoate o bucata de lumina, acum putin colorata si niste punctelete prind miscare, din nou plictisite dar saltarete. isi fac constiincios treaba, nu se abat deloc de la drum. si nici nu se priveste in alta parte. mai grav, nu se priveste inapoi fara a intoarce capul. totul e cufundat in ratiune, dar din aceea dobitoaca. nu exista asa ceva. stiu ca atunci cand a fost, am fost si eu. stiu sigur ca eu eram atunci mai bun decat acum, caci tocmai asta mi-a marcat prezentul si imi tot pune piedica. dar mai bine incet.
reapar scenariile multiple, permanente, meditare. se incheaga in retele, apar pivotii, din cand in cand cate unul, durandu-l piciorul, mai merge sa bea o cafea. am noroc si cu cei care merg sa fumeze o tigara, dar raman "caii" care la fel, tot inainte, indeobste fumati si ei. o caruta cu un cal are doua ruzi (ce simplu e asa, sunt si paralele, neprimejdioase), o caruta cu doi cai nu mai are decat o singura ruda (deja se complica situatia). caruta cu mai multi cai cred ca are ruda in zig zag, sculptata si indoita, mereu certata, criticata si la fel apatica. carutasul mizantrop convins, cu drumuri covarsite, incurcate, intunecate.

nu mai zic nimic

criza de identitate e pe sfarsite.
s-au intamplat multe in ultimele zile dar nu am chef sa le scriu acum.
aseara am reusit sa concep in 74 un eseu de vreo 10 pagini despre mine insumi. am inclus si ultimele (semi)revelatiile.
de maine incep o noua viata. revin la vechile principii, ideologii, idealuri.
nu mai am niciun regret. nu mai planific nimic, las totul sa curga de la sine.
multa experimentare. experimente mai multe decat intr-un an intreg.
manifest un dispret total fata de cunoasterea teroretica fundamentate exclusiv pe ratiune, pot sa afirm ca nu exista adevaruri ontologice. daca chiar exista, sunt extrem de eclipsate si sutinute in momentele "crizelor de timp" create de o neconcordanta cu epoca.

Mugurel

Mugurel, ca de obicei, se plimba pe strada. Contura TRASEUL zilnic dintre casa si scoala chiar daca nu trebuia sa ajunga la niciuna dintre acestea. La un moment dat, o zareste pe doamna invatatoare apropiindu-se de el.
- Buna ziua.
- Salut, Mugurel. Ce faci?
- Ma plimb, doamna invatatoare. Vreau sa ma obisnuiesc cu TRASEUL asta caci nu vreau sa il schimb.
- De ce, Mugurel?
- Stiti, domana invatatoare, eu nu vreau sa cresc, eu nu vreau sa fiu mare. Nu pot sa spun de unde, dar stiu ca e rau sa fii mare. Si greu. Imi place viata de acum. M-am obisnuit cu ea si nu vreau sa o schimb. Nici nu cred ca as suporta sa o schimb. Rutina vietii puerile nu se compara cu cea a oamenilor mari. Ma trezesc dimineata la sapte, merg la scoala, apoi merg cu bicicleta, apoi tururile din jurul blocurilor, cazaturile, apoi la Radu acasa, bicicleta sus pe scari pana la etajul 3, ne jucam, coboram amandoi, ne dam cu bicicleta, doar noi doi existam in tot universul, mi-e atat de indiferenta orice alta preocupare incat sunt convins ca m-as imbolnavi psihic la schimbarea programului. Eu vad doar ce vreau, ce imi trebuie si ce ma intereseaza. Nu am timp sa gandesc si...
-Bine, Mugurel, am inteles. Imi place mult pozitia ta si iti sustin ideile. Cred ca ma regasesc in ele. Din pacate asa ceva nu este posibil, timpul va trece si totul se va schimba. Timpul insusi iti va profana lucrurile si imaginilea acestea dragi. Iti vor ramane doar niste amintiri inocente care iti vor sublima temporar mintea peste cativa ani. Te sfatuiesc sa continui asa, dar ai grija la impact...
- Ce impact? intrerupse Mugurel. Da-te naibii cu impactul tau. Voi astia marii care aveti cativa ani in spinare si niste experiente sobre si incolore credeti ca stiti totul, ca acum v-ati maturizat depasind o etapa absolut neceara in TRASEUL vostru incalcit si prapastios. Si nu regretati deloc asta, din contra ca amuzati pe seama trecutei ignorante infantile....

impersonale

ma uit ciudat si vreau si nu se intampla nimic. trei secunde pot fi o ora. pot fi o viata. intreaga. chiar fara sa respiri. dar repetarea ei stinge puterea de amplificare, de aici nici un regret. indiferent de moment, de situatie. chiar daca a fost mai tarziu nu inseamna ca am pierdut ceva. era acelasi lucru. doar ca acum nu mai era la fel de puternic, profund, tainic.
La rasu pana la urechi.
nu mai vreau luciditate.
vreau boema.
incerc sa inchid sfera. nu vreau sa mai stiu nimic de mine. vreau sa mai stiu ce am facut doar in ultimele 3 secunde. in rest nimic. nicio amintire. cine sunt, cum ma cheama, pe cine (nu) iubesc. nimic. imi place.
azi nu vreau nimic, nu vreau sa citesc, nu vreau sa gandesc, nu vreau sa scriu, nu vreau sa vad, nu vreau sa ma plimb.
impersonal - personal; personal-impersonal.
ma oftic. caut metode si nu le gasesc. ii invidiez pe altii. nu sunt nici macar un nimeni.

3 zile

pe cand mi-am facut si eu blog, constat ca au trecut 3 zile de cand nu am intrat pe net. Da oricum a fost bine, si zbuciumat. 3 zile consecutive, 3 zile la fel, noi. deci pot sa zic ca m-am nasuct vineri, nu pot sa zic de ce, dar am simtit ca e primavara afara si ca si eu atunci m-am nascut. da cred ca stiu si de ce.

si io pe blog, cu bloc, la blog

Azi am simiti ca e prima zi din viata mea, so am decis sa fac blog sa nu uit azi.